Un început şi un sfârşit



Oficial am terminat toată seria Amurg! Acum trei zile am dat gata cele aproape 800 de pagini ale volumului Zori de Zi. Norocoasă cum sunt, am primit de la o prietenă şi primul volum pe care nu-l găsisem atunci când am achiziţionat Luna Nouă şi Eclipsa.

Fericită posesoare a întregii colecţii, vă pot spune că au meritat cele 30 de ore orele petrecute lecturând cele aprox. 2000 de pagini. Aş vrea să vă dau mai multe amănunte dar mi-e frică să nu vă stric curiozitatea ca apoi să mă bombăniţi. Mai degrabă, vă recomand să faceţi o investiţie în aceste carţi pentru că nu prea se compară ce scrie în ele cu filmul care s-a făcut, şi nici cu următoarele care se vor produce. Sunt abosolut convinsă.

În timp ce frunzăream volumul după care s-a turnat Twilight-ul, am rămas extrem de
dezamăgită... În ecranizare erau foarte multe scene lipsă, altele modificate, neconcordanţe etc. Este adevărat că filmul trebuia să se încadreze într-un interval de timp anume şi că nu se putea reproduce în întregime, tocmai de aceea veţi fi plăcut surprinşi când o să descoperiţi, lecturând, pasaje frumoase ce nu au fost introduse şi o să aveţi o imagine mult mai clară a întâmplărilor şi motivelor.

De un lucru vă pot asigura: o să fiţi încântaţi!

P.S.- Nişte chestii funny: apar şi doi vampiri români, apare şi o vampiroaică pe nume Irina :P

Comentarii

Klabuc a spus…
da vampiroaica Irina apare in volumul Zori de zi :X dar a fost urat din partea ei sa ii dea in gat pe Cullens la Volturi :-<
App m-am intrecut eu inca nu am terminat cartile :)) mai am 9 capitole din ultimul k il citesc un pic mai greu k , cartea mea e in engleza :(
Te puuup si imi pare bne k ti-au placut cartile :X
Anyry a spus…
Klabuc mare şi colorat,

Urât din partea ei, n-am ce zice :D
Ehhh... cu cât o să citeşti mai greu, cu atât o să fie şi suspansul mai mare, deci nu-i chiar aşa de rău.
Te puuuup şi eu şi ms pt recomandare ;)
Anonim a spus…
Sunt tot Anonimul,am citit cartile Annei Rice, Vampirul Lestat, Regina Damnatilor si Interviu cu un vampir, Am vazut si filmul pot spune ca nu am fost dezamagit, Interviul chiar se ridica la inaltimea cartii,acum ca orice ecranizare dupa o carte celebra in primul rand jocul actorilor trebuie dus undeva la extrem,ca acel actor sa imi poata transmite senzatia si sentimetul trait in imaginatia mea cand absorbeam paginile cartii se intampla destul de rar,insa sa nu uitam brad pitt si tome cruise au fost remarcabili...

Postări populare de pe acest blog

Scrisoare către bărbatul visurilor mele

Fluturași colorați

Tu îți plimbi copilul într-un sistem de purtare sănătos?