1 Mai (bine)
Se duse şi 1 Mai, o zi în care fiecare a petrecut după pofta inimii (şi a stomacului), unii pe la pădure la un grătar, alţii pe la rude, iar alţii la mare, la munte sau peste graniţă. Eu am fost pe la vecinii noştri bulgari unde „scorurile” sunt mai bune decât pe la noi şi serviciile peste aşteptările închipuite. Pe litoralul românesc dai mai mulţi bani de la început şi mai dai şi pe urmă alţii şi tot aşa pentru că – de , prânzul şi cina poate nu ţi-o permiţi de la achitarea cazării şi zici că o terasă cu împinge tava te mulţumeşte, pe când la vecinii situaţi la o aruncătură de băţ de Vama Veche te duci cu totul asigurat de la agenţia de turism la un tarif decent şi nu mai trebuie să arunci banii pe altceva decât pe suveniruri şi distracţii (opţional şi acestea). Pot spune că drumul prin Giurgiu a fost şi o excursie prin ţara bulgarilor unde am putut să observăm că aceştia deşi au cele mai vechi şi mai rablagite maşini, iar casele sunt destul de modeste, totuşi stau bine la capitolu