sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Poetul Adrian Păunescu...

Revin pe blog pentru că nu pot rămâne indiferentă la tragica moarte a poetului și fostului meu profesor din facultate, domnul Adrian Păunescu.
Trece timpul mult prea repede și se duc oameni importanți, oameni de o valoare nemăsurabilă care nu sunt cu adevărat apreciați decât după ce ne părăsesc. Degeaba dar, pentru că atunci sunt foarte puține șansele să afle câtă lume le-a apreciat cu adevărat talentul și truda pentru anumite minuni înfăptuite, atâtea vieți schimbate... Și in cazul de față este cât se poate de adevărat că se întâmplă la fel și este extrem de trist. Nu zic că nu a avut parte de public și aprecieri pentru că ”Cenaclul Flacăra” este doavada vie că mii de oameni s-au bucurat și se mai bucură de creația dânsului, poeziile scrise au avut și vor avea mereu publicul lor, dar parcă abia acum succesul încununat iese la suprafață și se așează în primul rând, pe un piedestal. Dacă există o șansă, cât de mică, să vadă ce se petrece în acest moment, câtă lume il plânge și îl regetă cred ar fi mulțumit de tot ce a realizat.

Imi permit să atașez o stofă din poezia poetului, numita ”Mortul învingător”:

”Probabil, e-o parabolă, aici,
Chiar dacă nu o pomeneşte cartea,
Trăim învinşi în fiecare zi,
Iar, ca să biruim, plătim cu moartea.”




Nu voi putea uita niciodată cu cât drag ne citea poeziile la curs...

joi, 16 septembrie 2010

Zbangggggg!!!! Ouch....


-->
Ce te faci cand ți s-a pregătit o lovitură la care nu te așteptai, care te-a izbit fix în creștet și te-a lăsat într-o stare de ameteală din care nu poti sa ieși? Poate încerci să găsești soluții, să te reinventezi ca să fie totul cum era pe vremuri.
Dar înainte de toate acestea ar trebui să te intrebi daca oare mai merită! Eu m-am gândit bine ceva timp. NU MERITĂ! :)
Nu ii poți lua cuiva dreptul să se bucure de viață!



PS: A nu se interpreta greșit...mi-e foarte bine, sunt foarte fericită alături de cine mă iubește :)!

joi, 13 mai 2010

Ghinionista de hipermarket!

Nu ştiu voi ce “noroc” aveţi, dar eu sigur am unul care mă urmăreşte în fiecare magazin!
După ce colinzi hipermarketul şi ai grijă să tai toate produsele de pe lista făcută cu mare grijă de acasă, te aşezi şi tu ca omul la rând cu căruciorul, cu coşul sau cu braţele încărcate şi aştepţi, aştepţi....şi tot aştepţi! Dar ce se întâmplă oameni buni, aţi cumpărat aşa de multe produse...? Eu când am ales coada parcă observasem că nu aveţi aşa de multe cumpărături de pus pe bandă!





Dar stai că se aude ceva din faţă! Aaaaa... mă scuzaţi, nu este vina voastră dragi colegi de suferinţă! IARĂŞI d’şoara de la casă are o problemă ( ca de fiecare dată în cazul meu de ghinionistă de hipermarket ce sunt)! Ce-o mai fi şi de data acesta?,...mă întreb curioasă şi bineînţeles puţin iritată! Îmi spun că mă urmăreşte blestemul plictiselii de uitat prin celelalte coşuri şi ciulesc urechea să aflu noul sau vechiul motiv pentru care trebuie să aştept. Nu este vorba de rola de la casa de marcat, nu este vorba nici de o etichetă lipsă pe care un lucrător comercial a omis să o pună pe un produs, nici despre P.O.S.-ul defect, nici măcar despre faptul că vânzătoarea nu are să dea rest....este DOAR faptul că aceasta vorbeşte la telefon! Telefonul fix ce-i drept, dar pare să nu aibă nicio grijă că umilii clienţi stau, şi pe lângă faptul că-şi aşteaptă rândul mai mult nervosi decât răbdători, mai trebuie să şi afle că ea vrea neaparat să-şi ia liber mâine şi poimâine !
Pe asta n-o mai întâlnisem până acum, dar se pare că şi acest lucru este posibil intr-o ţară din ce în ce mai imposibilă!

miercuri, 5 mai 2010

1 Mai (bine)

Se duse şi 1 Mai, o zi în care fiecare a petrecut după pofta inimii ( şi a stomacului), unii pe la pădure la un grătar, alţii pe la rude, iar alţii la mare, la munte sau peste graniţă.
Eu am fost pe la vecinii noştrii bulgari unde „scorurile” sunt mai bune decât pe la noi şi serviciile peste aşteptările închipuite. Pe litoralul românesc dai mai mulţi bani de la început şi mai dai şi pe urmă alţii şi tot aşa pentru că – de , prânzul şi cina nu ţi-o permiţi de la achitarea cazării şi zici că o terasă cu împinge tava te mulţumeşte,  pe când la vecinii situaţi la o aruncătură de băţ de Vama Veche te duci cu totul asigurat de la agenţia de turism la un tarif decent şi nu mai trebuie să arunci banii pe altceva decât  pe suveniruri şi distracţii (opţional şi asta).
Pot spune că drumul prin Giurgiu a fost şi o excursie prin ţara bulgarilor unde am putut să observăm că aceştia deşi au cele mai vechi şi mai rablagite maşini, iar casele sunt destul de modeste, totuşi stau bine la capitolul agricultură, mii de hectare fiind pline de rapiţă şi alte semănături.
Ajunşi în Abena la hotel, am fost mai mult decât impresionaţi de camerele foarte modern echipate şi de restaurantul intern în care găseai măncare şi băutură din belşug aproape la orice oră. Serviciile chiar au fost la standardul ultra all inclusive!









Plaja şi apa foarte curate, umbrelele, şezlongurile şi prosoapele de plajă incluse în preţ şi cel mai important - niciunul care să ceară şpagă pentru  ele.
Probleme cu maşinile nu am experimentat, din complexul Albena nu s-a furat nimic, nici măcar o oglindă, deşi bineînţeles că ne aşteptam la ce era mai rău dată fiind şi publicitatea locuitorilor.
Am plătit 15 leva pentru trei zile de parcare şi ne-am rugat să nu fie ca la Nisipurile de Aur unde cele cinci maşini de-ale compatrioţior noştrii au fost „ridicate”.
Prin urmare am fost foarte mulţumiţi de serviciile hotelului Kaliakra (pe care vi-l recomand călduros) şi de vecinii bulgari.




La întoarcere am fost si prin Mall-urile din Varna unde preţurile sunt ceva mai bune decât pe la noi, iar brandurile cam aceleasi, apoi ne-am indreptat spre Castelul Reginei Maria din Balcik unde am vizitat grădinile şi depozitul de vinuri.
 










Drumul la întoarcere l-am facut prin Vama Veche şi cu toate că a fost puţin mai lung, a fost destul de bun.
Tips: dacă nu aveţi destul carburant şi vreţi să alimentaţi din Bulgaria, neaparat să achitaţi cu leva pentru că la plata în euro o sa fiţi jecmăniţi pe faţă, iar pentru alte plăţi de pe litoral puteţi folosi şi bani româneşti pentru că majoritatea comercianţilor acceptă.
Deci: nu renunţaţi la turismul românesc, dar faceţi o vizită şi veciniilor pentru că s-ar putea să vă placă!


luni, 22 martie 2010

Schimbările din gramatica limbii române


"Noua gramatică lansată anul acesta era necesară, în contextul în care au trecut 42 de ani de la apariţia ediţiei anterioare (GA). Între ceea ce oferea gramatica academică în vigoare şi înnoirile teoretice şi descriptive ale cercetărilor ulterioare se produsese o aşa mare ruptură, încât GA nu mai reprezenta un punct de vedere credibil, ajungându-se la existenţa paralelă a două gramatici.

Chiar şi manualele şcolare din ultimii ani depăşiseră, ca informaţie şi perspectivă, punctul de vedere al GA", a declarat Gabriela Pană Dindelegan, şeful Catedrei de limba română a Facultăţii de Litere din Universitatea Bucureşti.


Scrierea cu literă mare/mică

* Se scriu cu literă mare toate cuvintele, substantive proprii, cu excepţia instrumentelor gramaticale (prepoziţii, conjuncţii, articole), care denumesc: mari epoci istorice (Antichitatea, Evul Mediu, Iluminismul); războaie importante (Războiul de Independenţă, Războiul de Secesiune, Războiul celor Două Roze, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de ani, Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial); state, inclusiv cele din epoci trecute (Imperiul Roman, Imperiul Austro-Ungar); instituţii, chiar folosite eliptic (admiterea la Politehnică, student la Drept, secretar la Externe); formule de politeţe, devenite locuţiuni pronominale de politeţe (Alteţa Sa Regală, Majestăţile Lor Imperiale, Excelenţa Voastră, Sfinţia Sa).

* Se scrie cu literă mare numai primul cuvânt din substantivele compuse care denumesc compartimente din instituţii sau organe de conducere (Sectorul de limbi romanice, Catedra de Chimie, Adunarea generală a Academiei, Direcţia, Secretariatul).

Scrierea cuvintelor compuse

Se scriu cu cratimă: toate adjectivele compuse provenite din adverb+participiu (bine-crescut cu sensul "cuviincios", bine-venit cu sensul de "oportun, agreat", rău-platnic; substantive compuse ca "bună-credinţă" (onestitate), bună-cuviinţă (politeţe), bun-rămas (adio); toate substantivele compuse cu "prim-": prim-balerin(ă), prim-solist(ă), prim-procuror/procuroare; compusele din 2 substantive dintre care al doilea este apoziţie (bas-bariton, cuvânt-titlu, maşină-capcană); toate substantivele compuse nume de specii de plante sau de animale; unele tipuri izolate (cuvânt-înainte, mai-mult-ca perfect).

Se scriu într-un cuvânt: pronumele negative "niciunul, niciuna, niciunii, niciunele", precum şi adjectivele corespunzătoare "niciun, nicio", dat fiind că reprezintă un singur cuvânt compus, spre deosebire de grupurile de cuvinte formate din conjuncţia "nici"+numeral (nici una, nici două), din conjuncţia "nici"+pronume nehotărât (nici una, nici alta) sau din adverbul "nici" şi articol nehotărât ("Nu e prost şi nu e nici băiat incult").

Schimbări la numele proprii străine

La nume proprii străine s-a schimbat scrierea şi pronunţarea unora ca "Bahus" (nu Bacus), "Damocles" (nu Damocle), "Menelaos" (nu Menelau), "Oedip" (nu Edip), "Procust" - cu accent pe "o" (nu cu accent pe "u"), iar genitiv-dativul numelui "Artemis" este "lui Artemis" (nu Artemidei).

Despărţirea în silabe

În ceea ce priveşte despărţirea cuvintelor în silabe şi, în scris, la capăt de rând, despărţirea "fonetică" (după pronunţare) este preferată şi la cuvintele formate analizabile în limba română contemporană, acestea putând fi despărţite şi conform structurii. De aceea, la acestea sunt indicate două modalităţi de despărţire: a-na-e-rob/an-a-e-rob, al-tun-de-va/alt-un-de-va, sa-van-tlâc/sa-vant-lâc. O singură despărţire se indică şi la cuvintele compuse şi derivate care conţin grupuri de consoane şi anume despărţirea după structura morfologică, de exemplu la derivate cu prefixe ca "post-fa-ţă", "trans-bor-da", la compuse ca "alt-fel", "ast-fel", "feld-ma-re-şal", "port-mo-neu" sau la derivate cu sufixe ca "pust-nic", "stâlp-nic".

Modificări morfologice


• S-au admis unele forme noi de singular, care circulau frecvent în limba vorbită: sanda (şi nu sandală) - cu plural sandale; bretea şi cu sensul "derivaţie rutieră" (şi nu bretelă) - cu pluralul bretele; foarfecă (şi nu foarfece) - cu pluralul foarfece, cârnat (şi nu etimologicul cârnaţ) - cu pluralul cârnaţi.

• S-au admis unele forme noi de plural în -i la substantivele feminine cu pluralul în -e: ţărănci, ţigănci, remarci, gagici şi nu ţărance...., iar la unele, numai sub formă de variantă: cireşi/cireşe, căpşuni/căpşune, coarde/corzi, coperte/coperţi, găluşte/găluşti, cicatrice/cicatrici.

• S-a recomandat scrierea conform pronunţării la cuvintele: congresmen, recordmen, tenismen, deoarece sensul de "bărbat" al segmentului final "-man" nu a fost perceput în limba română, dovadă femininele recordmenă, tenismenă.

• În paradigmele unor verbe s-au făcut modificări punctuale: la "a trebui" s-au admis şi forme de persoana a III-a plural: trebuiau, au trebuit, vor trebui; la "a continua", persoana I singular a devenit omonimă cu persoana a II-a singular: eu/tu continui; la "a absolvi" se recomandă forma "absolv" şi pentru sensul "termin un ciclu şcolar", iar "a decerna" se conjugă cu -ez, deci decernez.

• S-a renunţat la calificarea drept "neutru plural invariabil" a cuvântului "mass-media". Aşadar, se poate spune: mass-media actuală, nu mass-media actuale. "Mass-media este"... nu "mass-media sunt".

luni, 8 martie 2010

25 de ani....!








S-a mai dus încă un an din calendarul vieţii mele aşa că mă simt datoare să le mulţumesc persoanelor care mi-au stat alături pănă acum şi celor care promit să meargă pe aceeaşi cărare cu mine în al 25-lea an(-işor):P!

Vă pup şi vă mulţumesc!

marți, 2 martie 2010

1 Martie si legenda mărţişorului






Ce bine că 1 Martie anul acesta ne-a întâmpinat cu vreme frumoasă, ghiocei şi triluri de pasărele care mai de care mai vesele! Prin Piaţa Romană vânzătorii de marţişoare abundau în şnuruleţe alb cu roşu legate de câte un suvenir , numai gata să le iei şi să le dăruieşti persoanelor dragi.
Pentru că povestea trebuie spusă din om în om ca să nu se piardă iar tradiţia să mergă mai departe, o să vă scriu mai jos, legenda marţişorului aşa cum am gasit-o şi eu:


„Povestea martisorului incepe acum mai bine de 2000 de ani, pe vremea dacilor si a romanilor. Traditia spune ca stramosii nostri purtau monede gaurite, atarnate de un fir impletit - colorat in alb si negru. Banutii erau de aur, argint sau metal obisnuit, indicand cat de bogata sau de saraca era persoana care ii purta. Albul insemna revenirea la viata a naturii si caldura verii, in timp ce negrul semnifica frigul iernii. Aceste martisoare erau purtate la incheietura mainii sau prinse in piept cu un ac, iar fetele credeau despre ele ca le vor aduce noroc, frumusete si le vor feri de razele arzatoare ale soarelui verii. Cand copacii infloreau, femeile agatau firul de o ramura, iar cu moneda respectiva cumparau cas, pentru ca tot restul anului pielea lor sa fie alba si moale. In timp, rolul de talisman sau obiect purtator de noroc al martisorului s-a transformat in simbol al iubirii. In acelasi timp, si firul negru a devenit rosu.

Intorcandu-ne si mai mult in timp, amintim ca sapaturile arheologice au scos la iveala martisoare cu o vechime de peste 8000 de ani! Sub forma unor pietricele de rau, vopsite in alb si rosu, ele erau insirate pe ata si se purtau la gat. Culoarea rosie era data de foc, sange si soare - insemnand nasterea si viata, adica femeia. Iar albul era limpezimea apelor, culoarea norilor, zapada rece si pura - semnificand intelepciunea barbatului. Impletirea snurului arata legatura inseparabila dintre cele doua elemente ale vietii.

Traditia banutului este legata, de asemenea, de legenda Babei Dochia, pastorita cu cele sapte cojoace, transformata intr-o stanca. Se spune ca Dochia a gasit intr-o zi o moneda, a gaurit-o, a legat-o de un snur din fire de lana - albe si negre - impletite, purtand-o la gat in semn de noroc. “

Despre martisor exista, insa, multe alte povesti si legende. Una dintre ele vorbeste chiar despre fabricarea martisorului, activitate care este “la moda” in zilele noastre, in apropierea zilei de 1 Martie. “A fost odata un om sarac, care confectiona tot felul de lucruri pentru papusi: fundite, snurulete si hainute. Apoi le vindea in piata. Intr-o zi, vazand ca i s-au terminat materialele, omul a cautat prin casa saracacioasa, si tot ce a mai gasit au fost doua suluri de ata alba si rosie. Nestiind ce sa faca din ele, le rupse si le impleti... Era foarte mandru de ceea ce crease. Apoi, facu un mic tablou, de care prinse snuruletul. Si s-a gandit: «Cum sa denumesc acest obiect? A, gata, stiu! O sa-i spun Martisor, deoarece suntem in luna lui martie si chiar in prima zi. Aceste martisoare vor fi daruite de catre barbati femeilor, drept cadou!». Si asa s-a dus vestea despre omul sarac, cel care a inventat acest simbol al primaverii.”

Dar, dintre toate legendele, poate cea mai interesanta si mai frumoasa este povestea baiatului cel voinic care s-a luptat cu zmeul, legenda care s-a nascut din basmele romanesti si isi are originea tot in timpul stramosilor nostri - dacii si romanii.

“Odata, Soarele cobori intr-un sat, luand chipul unui baiat. Un zmeu l-a pandit si l-a rapit dintre oameni, inchizandu-l intr-o temnita... Lumea se intristase. Pasarile nu mai cantau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai radeau. Nimeni nu indraznea sa-l infrunte pe zmeu. Dar, intr-o zi, un tanar voinic s-a hotarat sa plece sa salveze Soarele. Multi dintre pamanteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute. Drumul lui a durat trei anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si a inceput lupta. Si s-au batut zile intregi, pana cand zmeul a fost invins. Slabit de puteri si ranit, baiatul cel viteaz a eliberat Soarele. Acesta s-a ridicat pe cer, inveselind si bucurand lumea. A reinviat natura, oamenii erau fericiti, dar tanarul n-a apucat sa vada primavara. Sangele cald i s-a scurs din rani pe zapada. Si, in locul in care zapada se topea, apareau flori albe: ghiocei, vestitorii primaverii...

De atunci, tinerii impletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei ii ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul inseamna dragoste pentru tot ceea ce este frumos, amintind de culoarea sangelui voinicului. Iar albul simbolizeaza puritatea si gingasia ghiocelului, prima floare a primaverii”.

Ca sa respectam traditia si toate legendele, martisorul trebuie legat la rasaritul soarelui, in prima zi a lunii martie. Se poarta de la 1 Martie pana cand se arata primele semne ale primaverii, adica pana cand se aude cucul cantand, pana cand infloresc ciresii sau trandafirii, pana la venirea berzelor si a randunelelor. Si atunci, martisorul nu se arunca, ci se leaga de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa ne aduca noroc.


După cum aţi văzut, există mai multe variante ale acestei tradiţii, dar important este să păstram obiceiul firului alb şi roşu, care dăruit sub formă de brăţară sau suvenir (legat de un mic obiect), întotdeauna aduce bucurie pe chipurile celor care îl primesc!


Vă doresc o primavară frumoasă, cu multe marţioare, zâmbete şi flori!

luni, 22 februarie 2010

Clujul = oras frumos + oameni ospitalieri











Nu mai vizitasem până acum oraşul Cluj Napoca dar imi doream de mai multă vreme, aşa că profitând de o conjunctură favorabilă, weekend-ul acesta am fost pe acolo.

După un drum destul de lung şi obositor ce a durat aproximativ opt ore, presărat cu multe gropi pe Valea Oltului încercate din plin datorită vizibilităţii scăzute şi a numărului lor extrem de mare, am ajuns la destinaţie.

Primele persoanele pe care le-am întâlnit în Cluj ne-au făcut o impresie bună încă de la început , această senzaţie transformându-se în foarte bună, când s-au oferit să ne pună la dispoziţie nouă, practic nişte străini, cazare “for free” pentru sâmbătă seara într-un complex nou de apartamente. Nu vreau sa intru în detalii legate de “ce şi cum” s-a întâmplat, dar oricum, acest lucru ar fi fost destul de improbabil oriunde. Legat de acelaşi subiect, la fel de amabil a fost şi un taximetrist care ne-a explicat cum să găsim un anumit local.

Au fost impresionante monumentele din centrul oraşului pe le-am admirat seara printre picături de ploaie, ne-a plăcut de asemenea şi Iulius Mall şi Polus Mall, dar nu în ultimul rând o sa ne gândim cu plăcere ( dar mai ales cu poftă ) la pizza păpată la un restaurant din centru! Apropo de pizzărie, foarte simpatic a fost şi ospătarul care vorbea destul de bine româneşte dar cu un puternic accent maghiar.
El foarte încântat: - “ Vreţi sos iute, da?!”
Eu, ştiind că lor asta le place cel mai mult: - “ Da, da, da, da!" ( Mă gândeam că o să fie mai picant, dar a fost tocmai bun).

Pentru a răsplăti într-un fel ospitalitatea familiei care ne-a oferit găzduire, o să ataşez câteva poze cu apartamentul în care am stat si care este oferit spre închiriere. Aşa că: dacă sunteţi din Bucureşti sau alt oraş şi căutaţi două camere utilate şi foarte primitoare in centrul Clujului, vi-l recomand cu cea mai mare încredere pe acesta.
Celelalte poze au fost făcute pe drum, în Cluj într-un parculeţ şi… în centru.








Vă recomand să vizitaţi Clujul, cu siguranţă o să vă placă!

vineri, 29 ianuarie 2010

Concluzie de prânz...



Deseori, timpul trece fără evenimente importante, rutina fiind bifată zilnic pe listă… Uneori, într-un interval relativ scurt, un tsunami de întâmplări se succed iar când furtuna se linişteşte încep să analizez ce am pierdut şi ce mai am de recuperat… Rareori, după o astfel de succesiune rămân cu ceva bun, ceva la care nu m-aş fi aşteptat…

Ultima perioadă se înscrie la secţiunea finală, prin urmare pot afirma că am dat peste acel ceva “bun” ce nu fusese încă descoperit din cauza umbrelor prea dense adunate parcă mult prea repede. Când fulgerele te lovesc din toate părţile iar liniştea ţi se pare mult prea departe, e minunat să descoperi că există cineva care te poate încălzi precum o rază de soare într-o dimineaţă friguroasă…

Acum, lăsând la o parte imaginaţia mea mult prea copilărească care ar putea concepe un roman plictisitor doar de la o idee, concluzia este următoarea: “ de unele lucruri bune nu-ţi dai seama până când nu te loveşti de cele rele, aşa că priveşte bine în jurul tău, tot răul s-ar putea să fie spre bine!”



P.S: Acum nu trebuie să vă daţi cu capul de pereţi pentru vreo idee genială!

joi, 17 decembrie 2009

Gând de iarnă



Nu oameni buni, NU m-am prabuşit cu avionul nici la dus nici la întors de n-am mai dat nici un semn de viaţă! Foarte îngrijorate, asta m-au întrebat vreo două persoane… Dragelor, vă asigur că nu scăpaţi aşa de uşor de mine :D !
A fost foarte frumos pe unde am umblat, păcat că a trecut totul mult prea repede şi când am ajuns luni la birou parcă nici nu mă clintisem din loc. Noroc ca au rămas amintirile care să mă convingă că de fapt, am plecat!
Visătoare, acum aştept sărbătorile care tind să aibă ceva mai mult farmec cu zăpada din jurul nostru şi sper sa fie mai speciale decât în anii trecuţi. Nici anul acesta nu va fi lipsit de vinul fiert ce împrăştie minunata aromă de sorţişoară, de bunătăţile tradiţionale preparate cu drag, de bradul ce-l voi împodobi diseară, de colinde, colindatori şi bineînteles, de Mos Crăciun şi de cadouri! Cel puţin aşa planuiesc eu să fie!

Cu multă caldură care să compenseze gerul de afară, vă trimit urări numai de bine şi fie ca toată lumea să primească tot ceea ce visează!

Plictisit? Joaca Zuma!