Tu îți plimbi copilul într-un sistem de purtare sănătos?


          Trebuie să recunosc că devenind mămică lumea mea s-a dat peste cap, am luat-o de la zero la capitolul de parenting, pentru ca nicio școală nu te pregătește mai bine ca școala vieții, nu-i așa? Oricât de mult citești înainte, ești atent la sfaturile celor deja trecuți prin asta, te duci la seminarii și încerci să te liniștești psihic că ești pregătit, ei bine, nu ești! Când ajungi acasă cu mogâldeața în brațe, aproape nimic din ceea ce credeai că ai învățat parcă nu se aplică/pliază la voi, dar instinctul te ajuta până la urmă sa te descurci. Normal, ca orice părinte vrei întotdeuna ce este mai bun, mai sănătos și mai frumos pentru copilul tau, dar oare cât de repede chiar reușești să obții aceste lucruri?
           Pe când prima fetită avea cam vreo lună așa, am început să intru pe câteva grupuri de facebook, grupuri dedicate părinților, unele mai serioase, altele mai de umplutură, cred că știți și voi care este diferența dacă sunteți deja membrii activi în acest mediu. Un grup mi-a fost foarte util incă de la început, grupul de babywearing de la „Poarta-mă”, acum numindu-se: ”Ajutor în babywearing”( intrați, vi-l recomand cu toată încrederea dacă doriți să adresați intrebări ori pur și simplu să vă informați), ulterior adminii facându-și și un alt grup de sprijin exclusiv pentru clienții lor (grupul „Poarta-ma si mai mult”, recomand de asemenea dacă aveți sisteme de purtare de la ei – răspund foarte rapid si profi). Ei bine, acolo am vazut și tot de acolo am învățat prima dată despre sistemele de purtare ergonomice = sănătoase pentru copil și părinte cât și despre sistemele de purtare care nu sunt ergonomice = sisteme de tip chilot, buterate ori care încurtajează purtarea bebeșuslui cu fața spre exterior).
            Dacă te-ai documentat și tu un pic înainte, s-au pur și simplu ai cautat pe google un marsupiu, sunt convinsă că ai găsit atâtea variante încât nici nu ai știut exact ce să alegi din prima. Majoritatea ne dorim, dacă s-ar putea, un sistem ce se prinde foarte usor (de preferat cu catarame) pe care sa îl folosim de când este bebe mic până când acesta nu mai vrea să fie tinut în brațe – adică cel mai probabil până pe la vreo trei patru ani, cel putin.

            Îmi doream foarte tare să-mi plimb puiul ținut la piept, să-i simt respirația caldă și să-i adulmec mirosul bebelușesc de lapte, așa că am cercetat un pic și m-am hotărât să investesc în primul ei port-bebe sănătos, un SCC (Soft Structured Carrier) Boba 4G care se lăuda că datorită insertului pe care il are, îl pot folosi chiar de la naștera bebelușului, până când acesta ajunge pe la vreo cinsprezece kilograme. Știam că aleg o variantă comodă si pentru mine și că trișez putin, deoarece, cele mai potrivite sistemele pentru primele luni de viață erau „cârpele”, adică wrapul elastic, wrapul țesut s-au slingul cu inele, apoi de pe la vreo șase luni, sistemele de genul acestuia. Pe la două luni și jumătate, fetița mea era purtată cu insert peste tot, dar am simțit că totuși ar fi putut să stea și mai bine de atât, așa că am început să-i dau o șansa și slingului cu inele, apoi wrapului țesut, ca l-a al doilea copil să achiziționez și un wrap elastic. Acum mă gândesc serios să mai investesc și în alte modele de sisteme, mai ales că m-au convins și cârpele! Necesită ele un pic de atenție în plus, dar o data ce ai prins mișcarea (a se citi legătura), totul devine firesc.


            O să las mai jos o lista cu producători și modele de sisteme de purtare sănătoase (câteva doar pentru că sunt foarte, foarte multe) și o să vă rog să le cautați, să le vedeti, să le comparați cu ce aveți, să mergeți și să probați, iar dacă constatați că al vostru nu este ok, considerați de grabă să-l înlocuiți pentru că o faceți spre binele puiului vostru în primul rând, apoi pentru spatele părintelui/bunicului etc purtător. Diferența se va sesiza imediat, garantat!
            M-am hotarât să îmi rup un pic din timpul dedicat familiei și să postez acest articol pe blog în speranța că cineva va citi și va afla ceva nou, ceva util de care nu avea habar pănă acum, pentru că , efectiv, m-am săturat să vad aproape peste tot (prin parcuri, pe facebook, in mall-uri, la munte, la mare, la cumpărături etc. ) copii atârnați în marsupii de tip chilot, în sisteme buretate care le forțează coloana să stea dreaptă (până la un an copiii își mențin coloana usor arcuită, așa cum au stat cu ea în burtica mamicilor și nu este ok sa o forțăm), de asemenea pozția corectă a picioarelor trebuie să fie sub forma literei „M”, nu să aibă puntea îngustă și să atârne, iar a spatelui sub forma literei  „C”, astfel bebelusul v-a forma intr-un marsupiu bun, aceste doua litere, iar fundulețul va fi lasat ca intr-un buzunar. Pozele inserate explică cel mai bine. Vă rog, la fel, cei care doriți să purtați copilul cu fața spre ”lume”, știu că le vreți binele, că doriți să le arătați mai multe din jurul vostru, dar întorcându-i așa îi așezați forțat și cu spatele și cu picioarele! Cel mai bine investiți intr-un sling cu inele ori intr-un SCC care permite purtarea copilului pe șold și astfel lărgiți aria lor vizuală.
Mulți părinți primesc aceste sisteme nesănătoase cadou, ori poate că le achizitioneză deoarece au un preț mai scăzut, ori poate le sunt recomandate de un consultant fiind in lista lor de target, s-au pur și simplu și-l iau singuri de pe raft și il achită, bucurându-se că își pot simți copilul aproape, dar în aceste cazuri nu sunt ok, chiar fac mai mult rău în timp, decât bine. Mare atenție la branduri, sunt numai din cate știu eu cel puțin doua firme renumite ce au ca și principală producție cărucioarele pentru copii, iar printre alte subcategorii de află și port-bebeurile, dar care NU sunt deloc sănătoase și mai sunt și destul de scumpe pe deasupra (nu dau nume dar le veți recunoaște cand le veți vedea). Acestea se bucură de notorietatea pe care o au pe piată și din păcate lumea se lasă păcălită foarte usor la vederea numelui.

            Beneficile babywearing-ului sunt multe: întărirea emoțională părinte - copil și senzația de siguranță conferită acestuia, alinarea durerilor, inducerea mai ușoară a somnului prin legănatul/dansatul din picioare, libertatea de mișcare în timpul deplasărilor, ajutor și în cazul celui de-al doilea copil (eu beneficiez maxim oriunde mă duc), iar lista poate continua lejer.
            Găsiți aceste minunate sisteme de purtare pentru multe categorii: în funcție de vârsta bebelusului (baby carrier si toddler), de anotimpul în care se naște, de modul de purtare (cu spatelele, pe șold s-au  în modul rucsac), sisteme de purtare pentru drumetii pe munte s-au pentru intarea in apă, de asemenea există si variante speciale pentru femeile insărcinate, chiar găsiți tutoriale pe Youtube și pentru purtarea in tandem a gemenilor, așa că daca nu aveți încă o variantă pentru voi, sigur, sigur există, trebuie doar să o cautați!
            Aici vă las link-urile către o mică parte din producătorii și distribuitorii de sisteme ergonomice, cu siguranță sunt mult mai mulți, trebuie doar să-i indentificați când dați peste marsupile lor, în baza informaților oferite mai sus:

https://bebelind.ro

P.S.: mai sunt multe de povestit despre babywearing dar poate o sa mai postez și în articole separate, oricum găsiți foarte multe tutoriale pe YouTube, de asemenea pe, https://bebelind.ro și https://hiphip.ro/ pe lângă diversitatea de sisteme numai și numai ergonomice, găsiți și consultanți acreditați în babywearing gata să vă consilieze gratuit în luarea celei mai bune decizii, în funcție de necesitățile voastre, mai ales că în showroom-urile lor puteți să și probați, cea ce vă și recomand înainte de achiziționarea oricărui sistem.


Pozele sunt preluate de pe Google.
           

https://bebelind.ro/categorie-produs/portbebe-sisteme-de-purtare-ergonomice-marsupii-isara-boba-manduca-poarta-ma/

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Zbangggggg!!!! Ouch....

Lansarea colecției Pandora Shine

Fluturași colorați