Anyry's Blog

Revin pe blog pentru că nu pot rămâne indiferentă la tragica moarte a poetului și fostului meu profesor din facultate, domnul Adrian Păunescu. Trece timpul mult prea repede și se duc oameni importanți, oameni de o valoare nemăsurabilă care nu sunt cu adevărat apreciați decât după ce ne părăsesc. Degeaba dar, pentru că atunci sunt foarte puține șansele să afle câtă lume le-a apreciat cu adevărat talentul și truda pentru anumite minuni înfăptuite, atâtea vieți schimbate... Și in cazul de față este cât se poate de adevărat că se întâmplă la fel și este extrem de trist. Nu zic că nu a avut parte de public și aprecieri pentru că ”Cenaclul Flacăra” este doavada vie că mii de oameni s-au bucurat și se mai bucură de creația dânsului, poeziile scrise au avut și vor avea mereu publicul lor, dar parcă abia acum succesul încununat iese la suprafață și se așează în primul rând, pe un piedestal. Dacă există o șansă, cât de mică, să vadă ce se petrece în acest moment, câtă lume il plânge și îl reget...

Şi povestea se repetă, Rolurile se inversează, Actorii sufocaţi de scenariu De pe scenă evadează. E tristeţe-n jur, sunt lacrimi, Unul şi-a spus năduful Celălalt, precum o stana, Repetă totul fără suflu. Când s-a pus în locul lui, Cel de-al doilea a simţit Că îi este greu sa joace, Scenariul celui care-a suferit. Amândoi, trecând prin asta, S-au călit şi-au înţeles, Că nici în viaţă, nici pe scenă Nu-ţi dă nimeni de ales. Mai bine iţi joci rolul firesc, Şi laşi scenariul să decidă Ce final trebuie să aibă Ultima scenă, înainte de cortină.

Soartă nedreaptă, Tu arunci în noi Cu cele mai grele Bucăţi de noroi! Când lumea ne e dragă, Şi ne bucurăm puţin, Tu intrii cu bocancii Şi o sfărâmi din plin! De ce ne este scris Să suferim atât, De ce ne transformăm În bucăţi de pământ? Din cârma ta, te rog, Întoarce spre trecut Şi trimite în prezent, Tot ce a fost plăcut. Alege zilele insorite, Nopţile senine, Şi cele mai frumoase Momente de iubire!

Croşetez cu fir de aur  Versuri, cât un şal de-ntinse, Şi-n ochiul care scapă  Pun nestemate prinse-n rime.  Un ametist mă protejază  Să nu mă înţep cu vreo andrea,  Când ciorchinii de versuri se-ngreunează, Şi oboseşte mâna mea. 26.07.2008 Dar mâna mea n-a obosit, Iar după ani de croșetat A reușit în timp, și-a împletit, Un șal magic, adevărat! Povestea-i simplă și curată, Nu-i fantasmă, este viață! Implică două fete și-un tată Aducându-mi fericirea.Toată! Eu croșetez în continuare, Croșetez cu fir de aur Versuri nesfârșit de întinse, Iar în ochiurile ce-mi scapă Prin nestemate prinse-n rime. Trei suflete mă protejează Să nu mă înțep cu vreo andrea, Și uite așa funcționează magia, Croșetându-mi viața, ea! Irina M. - 27.03.2021

Secretele doar ea le ştie Şi le poartă răbdătoare, Aşteptând, mută, să vadă Cum din nori, soarele apare Iar atunci, reflexia ei, Imprimată in pământ, Se tot miră şi se-ntreabă De ce stă sub jurământ. Ea ar vrea să spună tot, Şi să scape de poveri, Să elibereze trupul De imensele dureri. Dar n-are glas, n-are putere Să câştige bătălia, Şi dispare-n ceasul nopţii Blestemându-şi nemurirea. Eu, inspirată de această poză.