Anyry's Blog

Răsfoiesc paginile altora, oameni care au făcut parte din viaţa mea, dau peste imagini captate de mine şi nu imi dau seama ce mai caută acele poze acolo! Doar pentru că ne-a legat în trecut ceva? Acum mi se pare atât de ciudat, atât de nefiresc, atât de necinstit încat mintea mea nu le găseşte o explicaţie rezonabilă. În acest moment mi se pare corect să spun că trecutul este trecut, iar prezentul, prezent! Poate exagerez putin, poate nu-i corect, dar aşa simt… Peste praful din arhive, atât de gros incât pot scrie foarte uşor peste el “a fost o dată” imi aştern privirea şi rămân prinsă precum o pisică supărată care stă într-o cuşcă din care nu poate scăpa, care nu poate să se elibereze din cauza gratiilor dureroase la atingere. Un zid din indiferenţă m-a protejat de trecut, mă protejează de prezent dar amenintă cu preaviz, perioada următoare. Totuşi, o voinţă venită din neant mă împinge de la spate şi încearcă să transforme umbrele răcoroase în raze aurii, calde. Oamenii care au...

Am construit un castel din nisip dar a venit furtuna şi l-a risipit. Acesta avea două turnuri - unul pentru mine şi unul pentru el. Un hol imens ne despărţea dar am văzut partea bună a lucrurilor: măcar era drept şi ajungeam destul de repede să ne îmbrăţişam, dacă vroiam… Dintr-o dată, sub nebunia vremii, turnul lui a luat-o la vale - în prima zi un pic - a doua zi, de tot! Apoi vântul s-a calmat… totul a încremenit preţ de încă două zile, timp în care coiful castelului meu, sătul de atâta singurătate a început să se destrame şi să tragă dupa el întreaga construcţie… Astăzi, nu a mai rămas decât holul aproape distrus şi bântuit de vânt, pe care nu mai are cine să se plimbe pentru că proprietarii nu mai există. Un sentiment de tristeţe mă încearcă pentru că am fost indiferenţi şi am lasat toanele vremii să ne spulbere construcţia atât de frumoasă. Dar aşa cum pasărea Pheonix renaşte din propria cenusă, tot aşa, din acelaşi nisip, am putea clădi un nou palat, cu ace...

Ma simt ca intr-o lume in care nu cunosc limba Si tu esti cheia cu care pot comunica, singurul care ma intelege. Cutreier strazi acoperite de umbre ce ma urmaresc; Strig dupa ajutor dar nimeni nu ma poate intelege. Simt cum inima sfasiata imi iese din corp de durere, Simt cum inima o ia razna, Te caut disperata cu privirea. Alerg printre oameni Indiferenti la durerea mea imi vad inima iesita din trup, Dar nu fac nimic pentru ca nu pot intelege ceea ce simt eu. Alerg, te caut, alerg dar degeaba... Simt cum sangele din corp se scurge si viata o data cu el. Autor: D.D.G. Este o poezie foarte impresionantă şi cu drag mai aştept si alte creaţii ale aceleaşi autoare. Anyry

Este un film extraordinar care te pune pe gânduri şi te motivează. Vă prezint trei citate care, pe mine, sincer m-au impresionat. "Soarele apuse încet aprinzând cerul în culori de roşu şi portocaliu... În departare norii negrii se rostogoloeau peste orizont călărind vânturile verii. În curând, ziua va face loc nopţii şi împreună cu ea va venii...linistea care spală totul..." "Există o povestire veche despre o pasăre căreia îi plăcea să zboare. Într-o bună zi, cînd se afla la mare înălţime în aer, începu să plouă şi penele ei deveniseră atât de grele încât atunci când încercă să aterizeze, îşi rupse o aripă... Timpul a trecut şi pasărea s-a însănatoşit. Vroia să zboare din nou, dar oricât de mult se străduia, ceva în interiorul ei o împiedică să parăsească solul. Încercă zi de zi, zi după zi, dar frica o împiedica să se înalţe. Într-o bună zi, veni un vânt puternic şi o ridică sus în ceruri. Ea îşi deschise apripile şi realiză că poate zbura. " "Lumina soar...

(lui = o persoană foarte dragă mie)