Anyry's Blog

Deseori , timpul trece fără evenimente importante, rutina fiind bifată zilnic pe listă… Uneori , într-un interval relativ scurt, un tsunami de întâmplări se succed iar când furtuna se linişteşte încep să analizez ce am pierdut şi ce mai am de recuperat… Rareori , după o astfel de succesiune rămân cu ceva bun, ceva la care nu m-aş fi aşteptat… Ultima perioadă se înscrie la secţiunea finală, prin urmare pot afirma că am dat peste acel ceva “bun” ce nu fusese încă descoperit din cauza umbrelor prea dense adunate parcă mult prea repede. Când fulgerele te lovesc din toate părţile iar liniştea ţi se pare mult prea departe, e minunat să descoperi că există cineva care te poate încălzi precum o rază de soare într-o dimineaţă friguroasă… Acum, lăsând la o parte imaginaţia mea mult prea copilărească care ar putea concepe un roman doar de la o idee, concluzia este următoarea: “ de unele lucruri bune nu-ţi dai seama până când nu te loveşti de cele rele, aşa că priveşte bine în jurul tău, t...

Desi luna aceasta s-a implinit un an de cand am devenit chiriasa unui apartament, nu am ajuns sa imi cunosc inca toti vecinii. Astazi, insa, am avansat. In timp ce asteptam lenesul lift sa coboare agale de la etajul cinci, langa mine isi face aparitia o doamna in jur de cincizeci de ani, foarte aranjata pentru ora sapte si jumatate dimineata . De unde o venii asa fresh? ma intreb. Eu numai puteam de somn iar in fata ochiilor nu vedeam decat imensul pat pe care, obositul meu trup urma sa se odihneasca. Dar ti-ai gasit. - Unde urcati domnisoara?, ma trezeste tonul iritant a vecinei. - La etajul cinci, raspund cu o voce joasa. - La cinci? Eu stau la sase! Dumneavoastra aveti pe cineva in familie care a lucrat la Vulcan? Nu apuc sa ii raspund pentru ca ajungem la etajul meu, ocazie buna sa termin conversatia cu „ La revedere! Va doresc o zi placuta!”, dar ce credeati ca am scapat? In timp ce dau sa inchid rigida fierotanie numita usa, sifonez nasul femeii care, grabita sa coboare i...