Vecina si fiarele

Desi luna aceasta s-a implinit un an de cand am devenit chiriasa unui apartament, nu am ajuns sa imi cunosc inca toti vecinii. Astazi, insa, am avansat. In timp ce asteptam lenesul lift sa coboare agale de la etajul cinci, langa mine isi face aparitia o doamna in jur de cincizeci de ani, foarte aranjata pentru ora sapte si jumatate dimineata . De unde o venii asa fresh? ma intreb. Eu numai puteam de somn iar in fata ochiilor nu vedeam decat imensul pat pe care, obositul meu trup urma sa se odihneasca. Dar ti-ai gasit.
- Unde urcati domnisoara?, ma trezeste tonul iritant a vecinei.
- La etajul cinci, raspund cu o voce joasa.
- La cinci? Eu stau la sase! Dumneavoastra aveti pe cineva in familie care a lucrat la Vulcan?
Nu apuc sa ii raspund pentru ca ajungem la etajul meu, ocazie buna sa termin conversatia cu „ La revedere! Va doresc o zi placuta!”, dar ce credeati ca am scapat? In timp ce dau sa inchid rigida fierotanie numita usa, sifonez nasul femeii care, grabita sa coboare impreuna cu mine nu s-a asigurat pentru o astfel de lovitura.
- Oh, imi cer scuze, spuneati ca locuiti la etajul sase, nu?, incerc eu sa-mi justific gestul.
- Da, asa-i, dar nu mai frumos este sa ne cunostem putin daca tot ne-am intalnit? Deci aveti pe cineva care a fost acolo?
Afisez un zambet sters si raspund:
- Bunicul meu a lucrat o perioada la Vulcan... Ma gadeam ca daca afla raspunsul, poate scap, asa ca ma indrept spre usa si incep sa caut cheile in geanta mea fara capat.
- Da, da, mi-a spus administratora de bunicul dvs .
Imi pica fata. Hopa! De cand pana cand stie doamna administrator cv-ul familiei mele? Prin cap mi-a trecut mama, singura ce i-ar fi putut da informatia. A stat si ea doua zile la inceput si gata, a fost descusuta! Se pare ca in blocul meu, jumatate din proprietari au lucrat acolo. Ce noroc, acum daca vine si bunicul meu, poate organizeaza o reuniune!
Putin uimita, dar abia dupa doua minute in care am fost rezemata de usa mea, cotrobaind prin poseta, vecina exclama:
- Aha, deci aici stati! Pai deasupra dvs. locuiesc eu!
- Da?! Ce bine...raspund, mai mult pentru mine. Normal ca aici locuiesc ca pe ceilati vecini DOAR ii conoasteti! Acum macar stiu pe cine sa boscorodesc pentru weekend-urile in care am vrut sa dorm si nu am reusit din cauza galagiei de sus, continui in minte.
Victorie! Gasesc cheile, deschid si continui:
- Sper sa ne mai intalnim, acum ma duc sa ma culc, sunt obosita.
Vecina se incrunta si cu o voce mai serioasa spune:
- Auziti d-soara, mi-am amintit ceva care ma sacaie. Aveti pe balcon niste fiare iar o bucata mare si ruginita sta putin in afara balustradei, poate faceti cumva si o bagati mai asa... stiti se vede urat, este inestetic. Dar ce faceti cu atatea fiare?
Somnul incepea sa ma paraseasca in favoarea nervilor care se adunau.
- Mi-au fost schimbate schimbate geamurile si au ramas ramele vechi acolo. O sa le ia proprietarul cand mai vine pe aici...
- Asa sa faca! Dar, Doamne fereste, nu ca ma intereseaza ce tine fiecare in balconul lui, ziceam si eu asa, de estetica...
Estetica ori ba, devine stresanta vecina. Cum nu fusese de ajuns intreogatoriul anterior, aceasta continua:
- Dar de unde veniti asa de dimineata si asa obosita? Ati fost in discoteca?
- Nu, am avut treaba cu o doamna de la Posta si a trebuit sa ma intalnesc cu dansa inainte sa se deschida oficiul, raspund deja foaaaarte iritata ca trebuie sa-i dau raportul.
- Aaaa, dar nu sunteti obinuita sa va treziti de dimineata? Inseamna ca nu aveti serciviu? Dar cine va plateste cheltuielile? Va descurcati?
Bunul simt are o limita, iar cucoana a depasit-o demult, asa ca intru in casa si inainte sa-i inchid usa pentru a doua oara in nas, ii raspund:
- Duceti-va si intrebati-o pe doamna administrator, sunt convinsa ca ii va face placere sa va povesteasca. Va doresc o zi placuta!
Normal, am inchis usa si m-am dus cu gandul sa dorm, dar mi-am dat seama ca nu mai aveam pic de oboseala in gene. Asa ca am hotarat sa ma relaxez altfel.
Am dat drumul la muzica, la maxim, si am iesit pe balcon unde am aranjat putin fiarele. Intr-un mod estetic, bineinteles!

Poza ii este dedicata vecinei de la sase.