Ticuri verbale urbane

Zilele trecute, în timp ce călătoream cu tramvaiul, am rămas blocată când am suprins involuntar convorbirea unei fete care stătea în faţa mea. În cele aproape zece minute cât a durat conversaţia, am auzit cuvântul “frate” de n’şpe mii de ori. Înainte să zică ceva, în timp ce zicea şi la sfâşitul frazei , folosea „frate”! „ Frate mă laşi”,” îţi zic frate”, „frate du-te dracu”, „frate, frate, frate nu înţelegi nimic” etc. Nimic nu avea logică pentru ea dacă nu repeta acest cuvânt! Sunt convinsă că nu era fratele ei adevărat deoacere pe fundal se auzea vocea unei fete. Nu se înţelegea prea bine ce spunea aceasta, dar sigur nu-i răspundea cu „soro”.

Ieri, alt mijloc de transport, alte persoane, altă expresie. De data aceasta erau doi tipi care se contraziceau dar aveau în comun vorba: „ lasă-mă ţărane”. La un moment dat unul zice: „ lasa-mă ţărane că e belea ideea asta, îţi spun” la care celălalt răspunde „ lasă-mă ţărane că eşti varză!”. Ţărane în sus, ţărane în jos timp de trei staţii până au coborât. La piaţă, culmea!

Astăzi, în metrou, mă lovesc iarăsi de o conversaţie telefonică piperată cu expresii noi. În meniu intrau: „ văd că nu te mai suporţi” de vreo trei ori, „e benga” de câteva ori ( a trecut ceva vreme de când nu am mai auzit expresia ) şi „super cool, fată, te asigur super cool”. „Super cool” a monopolizat pe departe conversaţia. Se pare că persoana de la capătul celălalt al receptorului îi dăduse fetei de lângă mine numai veşti bune despre ea. Veşti „ super cool”, mă scuzaţi!

În concluzie, dacă e să legăm aceste expresii ar ieşi ceva de genul : „ Lasă-mă frate, lasă-mă ţărane, eşti benga, eşti atât de super cool încât văd că nu te mai suporţi! Şi totuşi...eşti varză!”