Postări

Atlas De Mitocanie Urbana

Na că se poate!

Imagine
Ehhh…mi se tot atrage atenţia că ceea ce public pe blog este în mare parte trist şi sunt întrebată dacă în viaţa mea nu se mai întamplă şi lucruri bune. Adevărul este că uneori mi-e frică să vorbesc despre lucrurile care mă fac fericită pentru că acestea ar putea dispărea. Poate sună ciudat, dar de cate ori m-am bucurat de ceva şi am împărtăşit celor din jur sub o formă sau alta starea mea euforică, nu a durat mult şi lucrurile au luat o altă întorsătură. Hai să încerc acum să întorc puţin foaia şi să nu mai fiu atât de superstiţioasă ci mai mult filozofică (că nu degeaba una din licenţe o am şi în filozofie) şi să vă spun că în momentul acesta zâmbesc când mă gândesc la trei lucruri foarte importante pentru mine. În primul rând sunt happy pentru că am primit o veste traznet! O persoană din familie care s-a chinuit mult timp să aibă un bebe, în sfârşit il va avea. Îi doresc să fie într-un ceas bun şi să se bucure pentru că un copil este întotdeauna un motiv de fericire, este o ...

O altă faţă a obiectelor reciclabile

Imagine
Astăzi în P-ţa Romană, jos la metrou la Universitate şi în faţa magazinului Unirea, am găsit aceste creaţii. S-au folosit: saci de gunoi plini cu hârtii, sticle de plastic goale, fiare de călcat stricate, cd-uri, fire,instalaţii de brad, butoaie, scaune etc..

Seara ne aduce

Imagine
...nori conturaţi în diferite forme, de culoarea cernelei, impunători, ce se aliniază peste luminile oraşului; un copil trist, batut de soartă, care şterge maşinile cu hârtie igienică pentru un leu; un câine vai de capul lui, fericit că poate smotoci în voie un papuc şi... un apus minunat care te face să uiţi de toată oboseala de peste zi... Viaţa poate fi uneori amară, dar natura o poate îndulci puţin.

Roblogfest în Fabrica - super tare!

Imagine
În seara aceasta, în club Fabrica a avut loc a patra ediţie roblogfest! Sponsorii, Ursus şi KFC au oferit bautură şi papa bun for free, bineînţeles pentru cine a fost destul de inspirat să vină de la început. Pe lângă, am mai primit şi un tricou ştanţat în spiritul petrecerii. Muzica a fost asigurată de cei de la HI-Q care au ţinut lumea în picioare. Per total a fost destul de bine, la eveniment făcându-şi apariţia în jur de 800 de persoane.

Transportul în comun, "o reală plăcere"!

Imagine
De curând, serviciul nostru de transport în comun – RATB, a invadat Mercedes – auto-călătoarele cu noi mesaje foarte foarte “utile, relaxante şi inteligente”! Nu pleci bine din staţie că o şi auzi pe doamna “voce comunistă” cum te îndeamnă să-ţi faci abonament pentru că aşa ai putea economisi cu până la 75% din preţ dacă umblii toată ziulica prin Bucureşti, apoi urmează filmuleţul cu doamna învăţătoare şi copilaşii, material ce promovează mersul cu transportul în comun, chipurile pentru a proteja natura. Nu m-ar deranja aceste îndemnuri dacă nu s-ar repeta din trei în trei minute, de iţi vine să o iei pe jos cu toate că ai plătit şi abonamentul şi nici nu poluezi natura că de, te aflii în autobuz. Între aceste spoturi bagă wallpaperuri, într-adevar frumoase, dar cu o muzică de fundal de-ţi vine sa crezi că ai ajuns pe Marte. Dar de unde? Tu eşti doar la staţia “Locotenent Nicolae Găină” sau, în cel mai fericit caz, “Poiana muntelui”. În mod normal, anunţurile respective ar fi ok ...

Forever young :))

Imagine
Au mai trecut 12 luni şi am împlinit 24 de anişori :)). Anul acesta n-am mai fost deprimată, motiv pentru care le mulţumesc prietenilor ce mi s-au alăturat ieri! Vă pup şi vă imbrăţişez !