Concluzii....

Nici nu stiu exact cu ce idee sa incep pentru ca nu am mai scris asa ceva...pentru public.
Sunt sigura ca cei care imi vor citi blogul or sa o faca din pura curiozatate si profit de ocazia asta pentru a filosofa despre un subiect de care ne lovim totii odata, de doua sau...de mai multe ori:(inimioara) NU de putine ori mi s-a intamplat sa ma supar pe supararea altora - mai bine zis pe a unei singure persoane(de cele mai multe ori) la care tin foarte mult si ma doare de cate ori vad ca am reusit DIN NOU sa repet poate pentru a zecea oara, aceeasi greseala. Este vorba de ceva ce fac din cauza obiceiurilor, a "mandriei", a incapatanarii. De fiecare data mi se par asa de normale cerintele mele incat nu-mi dau seama cu ce am suparat, cu ce am ajuns sa creez o stare de tensiune. De fiecare data dupa ce ma linistesc incerc sa analizez situatia, sa vad ce a a fost rau, cu ce am gresit ca sa nu mai fac... Dupa o astfel de analiza imi iau toata vina asupra mea si plang (ori la propriu ori doar in sinea mea), gandindu-ma cum am putut cere ce poate...nu mi se cuvine, dar care ...mi s-a mai dat...de atatea ori! Ciudat , nu?...in cazul meu cat se poate de adevarat! Oricum nu ma dau batuta si o sa fac ca totul sa fie bine macar de acum incolo!
Gata subiectul asta, acum vreau sa vorbim de ceea ce putem oferi fara a pretinde prea multe in schimb si anume de ...ORICE!! Da, exact ceea ce am spus! In lungile mele zile de tristete in care nu am avut cum sa fac totul sa para "roz" am inceput sa citesc niste articole care mi s-au parut interesante si apoi, captandu-ma, am inceput sa ma documentez mai intens. O singura propozitie mi-a atras atentia si m-a facut sa incerc ceea ce scria acolo. Adica sa ma straduiesc sa fac cat mai multa lume fericita iar apoi... sa ma bucur de rezultat! Prima data m-am gandit ca nu sunt un inger, ca as vrea sa ma faca si pe mine cineva sa simt ca mi s-a indeplinit o dorinta, ca sunt fericita! Nu dupa mult timp am pus insa in practica ceea ce intentionam sa incerc totusi, iar rezultatul a fost cu mult peste asteptarile mele. Am inceput cu lucruri simple, am vazut un zambet, apoi inca unul iar apoi... am iesit din starea de tristete si monotonie. S-a ajuns sa "mi se recunoasca meritele" in fata chiar daca nu mai aveam nevoie de multumiri in plus fata de ceea ce simteam, ceea ce nu a facut decat sa ma incurajeze si sa ma inveseleasca si mai tare. Este ciudat, in timp ce scriu randurile astea, parca as face parte dintr-o secta - ceva (chestii pe care pe mine ma inspaimanta si de care ma voi feri toata viata)....Oricum, trecand peste si revenind la ceea ce am scris mai sus, vroiam sa adaug cea mai importanta concluzie la care am ajuns. Nu te poti bucura cu adevarat de ceea ce ai de gand sa realizezi si chiar sa reusesti, decat daca faptele tale vin din suflet, fara nici o obligatie adica.... NECONDITIONAT! De cand mi-am dat seama de acest lucru incerc sa extind aria de lucruri ce ar trebui imbunatatite si sa ajung sa fac asa ceva pe toate planurile. Mai sunt o multime de argumente de adus si o sa mai adaug pe parcurs dar acum o sa inchei cu un sfat personal si anume : Incercati sa multumiti toate persoanele care credeti ca merita si chiar si din cealalta categorie, pentru ca va avea efecte benefice nu numai asupra lor, dar si asupra voastra! Bucurati-va de ceea ce puteti oferi si daruiti! Anyry