Postări

O singură persoană cunoaşte răspunsul

Imagine
Când am ajuns la numărul 2028, oficial am fost liberi de toţi şi de toate, În jurul numărului 2045 eram fericiţi, independenţi, aproape. Suma ce ne-a adus lângă 2025 a fost barată de mine Ca totalul 2017 sa fie recalculat serios, de tine. Acum, 2029 ne menţine bine Pe mine, pe tine, dar oare cât-o ţine? Dacă auzi să-mi zici şi mie De te ştii, mă ştii pe mine 3972 ne leagă bine! Ia aminte ce îţi spun, Cifrele sunt la comun, Doar un calcul tu să faci Şi enigma s-o desfaci! P.S: Aceasta e povestea noastră Şi pe dos, dar şi pe faţă Iar de calculul nu-ţi iese Nu-i problemă, nu-i tristeţe Un acord trebuie să ştii, Ca răspunsul să-l deţii.

Parfumul amintirilor

Imagine
Mergi pe stradă şi deodată o adiere parfumată îţi produce un flashback, îţi resuscirează simţurile. Cred că majoritatea am păţit-o cel puţin o dată. Nu de puţine ori m-am trezit în trecut inspirând o aromă familiară, doar călătorind printre parfumurile ce îmbracă personalitatea diferiţilor trecători. Uneori mă opresc pentru o clipă şi îi pun o pauză prezentului pentru a derula banda vieţii până în momentul căutat. Nu de fiecare dată este vorba de o persoană, uneori fac asocierea şi cu un anumit eveniment. Atunci când regăsesc ceea ce căutam rămân uluită cât de repede trece timpul şi câte amintiri arhivate într-un colţisor îmi revin, pe rând, doar intesectându-mă cu o simplă aromă. Cel mai des întâlnesc un parfum pe care îl asociez cu mirosul bomboanelor mici, colorate, ce se regăseau într-o cutie rotundă acum mai bine de cinsprezece ani. Cip-cip ştiu eu că se numeau. Îmi amintesc că de fiecare dată când mama se întorcea de la serviciu aşteptam cu nerăbdarea copilărească să caute p...

Un băiat şi-o fată...

Le dedic melodia:" Ce bine că eşti" lui Alex şi logodnicei lui! Apreciez foarte mult aceste persoane pentru că au avut curajul să recunoască în numai patru zile că sunt potriviţi unul pentru celălalt. Mă bucur foarte mult pentru ei şi le doresc o viaţă frumoasă împreună! Alex, uite si "Cerul"! Aşa cum mi-ai cerut, aşa cum ţi-am promis :)

Toamna noastră - acapella version

Dintr-o joacă a ieşit aceasta melodie, la fel şi aceste imagini. Versuri: Anyry & Alex Voce: Alex Autor clip: Anyry

Luni, 13 iulie - alt an, altă o zi memorabilă

Imagine
Se pare că pentru mine, data de 13 iulie este destul de semnificativă, este ziua deciziior importante, ziua noilor începuturi. Dacă anul trecut pe vremea aceasta scăpam de licenţă, de monotonie şi înfiam un pisic de pe stradă, astăzi mi-am luat chitară. Prima chitară din viaţa mea! Trebuia să o achiziţionez de ieri, doar că soarta a ales să o iau astăzi! „Vinovată” de această hotărâre, este chitara verişorului meu Vlad, pe care am zdrangănit-o tot weekend-ul, încântându-mă cu sunete nepământene, şi care m-a făcut să-i adopt şi ei, o verişoară. Habar n-am să cânt, dar mi-am luat sârguincioasă, cursuri de pe net. Noroc că băiatul de la Muzica a fost drăguţ să mi-o acordeze, astfel că mă pot apuca de treabă! PS: Click pe titlu pentru postarea din 13.07.2008

Fantoma lui Michael Jackson la Neverland

Prima dată când am auzit că a murit am rămas şocată. Nu mi-am imaginat niciodată că o să se stingă aşa de repede, dar asemenea geniilor şi legendelor a făcut-o din păcate... Nu am fost cine ştie ce fan dar mi-au plăcut unele melodii şi am fost cuprinsă de febra evenimentelor atunci când a venit şi a cântat la noi. Zilele acestea am văzut interviuri cu el, am urmărit secvenţe din concerte şi pot să admit că mi-au dat lacrimile. Nici nu-mi pot imagina ce durere trebuie să fi simţit adevăraţii fani... Astăzi, apare filmulteţul cu "fantoma" de la Neverland. Eu, sincer, nu prea cred! Dar voi?

Ticuri verbale urbane

Imagine
Zilele trecute, în timp ce călătoream cu tramvaiul, am rămas blocată când am suprins involuntar convorbirea unei fete care stătea în faţa mea. În cele aproape zece minute cât a durat conversaţia, am auzit cuvântul “frate” de n’şpe mii de ori. Înainte să zică ceva, în timp ce zicea şi la sfâşitul frazei , folosea „frate” ! „ Frate mă laşi”,” îţi zic frate ”, „ frate du-te dracu”, „ frate, frate, frate nu înţelegi nimic” etc. Nimic nu avea logică pentru ea dacă nu repeta acest cuvânt! Sunt convinsă că nu era fratele ei adevărat deoacere pe fundal se auzea vocea unei fete. Nu se înţelegea prea bine ce spunea aceasta, dar sigur nu-i răspundea cu „soro”. Ieri, alt mijloc de transport, alte persoane, altă expresie. De data aceasta erau doi tipi care se contraziceau dar aveau în comun vorba: „ lasă-mă ţărane” . La un moment dat unul zice: „ lasa-mă ţărane că e belea ideea asta, îţi spun” la care celălalt răspunde „ lasă-mă ţărane că eşti varză!”. Ţărane în sus, ţărane în jos timp de ...