Scrisoare către bărbatul visurilor mele


Deşi nu te cunosc pentru că încă nu ne-am intersectat paşii, iţi scriu aceste râuri de cuvinte ce se împletesc pentru a finaliza un început, cuvinte ce îmi bântuie mintea care nu ţine cont de nici un factor şi te caută prin suflet dezamăgită. Dragul meu, toate acestea pentru a mă recunoaşte atunci când te vei împiedica de vreo problemă existenţială şi vei da peste mine. Mă vei atinge uşor şi-ţi vei cere scuze, dar nu te grăbi pentru că nici prin cap nu-ţi trece peste ce fiinţă suprapământeană ai nimerit. Acum trebuie să recunosc curajos: este şi de bine, este şi de rău. S-ar putea la un moment dat să regreţi, dar NU, NU ar trebui, pentru că nu aşa te doresc eu.

Dacă totuşi nu vrei să aştepţi să te împiedici din senin şi vrei să mă găseşti prin lume, iţi ofer o scurtătură pentru că abia aştept să te cunosc.


Eu sunt adormita peste care vei da, poate într-o dimineaţă în trafic, poate într-un magazin ezoteric, poate la vreo comedie sau, de ce nu, într-o ţară îndepărtată, fermecată de vreo cascadă sau de vreo piramidă. Adormită pe care va trebui să o trezeşti şi să o aduci cu picioarele pe pământ pentru că ea, în visurile ei, aşa îşi doreste. Un espresso sau un sărut ar putea reprezenta două variante :) .


Poţi să mă întâlneşti într-o librarie sau bibliotecă pentru că îmi place aroma împraştiată de copacul ce s-a transformat în carte, dar să te uiţi cu atenţie! Mă vei recunoaşte doar după felul în care îmi voi trece mâna prin păr, transformându-l în inele spiralate atunci când întorc pagina sau când mă ridic pe vârfuri pentru a încerca să văd ce carţi sunt pe raftul de mai sus. În ultimul caz, mă poţi ajuta şi chiar îmi poţi recomanda ceva ce preferi tu, asta ca să aflu că de fapt iţi plac romanele de dragoste, poliţiste şi cele de aventură.


Dacă te hotărăşti să iţi petreci concediul la munte, mă poţi căuta cu încredere pe marginea unui pârâu, pentru că îmi plac pietrele şi le adun de fiecare dată când văd unele deosebite. Dacă nu dai peste mine acolo, poţi încerca şi la corturile dintr-un camping alăturat pentru că nu mă sfiiesc să dorm în acel loc, din contră, prefer această variantă datorită minunatului susur ce-l fredonează micile valuri din râu.


La mare, seara, peluza este favorita mea. Plimbandu-mă îmbrăcată într-o rochie vaporoasă, eventual roşie, voi admira apusul şi voi face poze pentru că, evident, îmi plac fotografiile. Tu atunci, mă vei întreba dacă nu vreau să mă plimb prin valuri, pentru că nisipul şi apa sunt tocmai bune. Eu te voi insoţi cu drag, dar te avertizez că mă vei ajuta să găsesc şi nişte scoici frumoase pentru a-mi decora masuţa din sufragerie.


Iarna mă vei găsi pe pârtie chinuindu-mă cu snowboarding-ul sau schiatul că de, am hotărât ferm să nu mă las până nu învăţ să zbor cu placa fără să-mi fac vânătăi sau să urmez o pârtie mai periculoasă pentru că ştiu să-mi ţin echilibrul bine pe schiuri. Te poţi oferi să mă înveţi, iar eu voi accepta cu plăcere. De când îmi tot caut un instructor!


Nici într-o bancă să nu te miri dacă mă întâlneşti. Cu o servietă serioasă plină de hârţogăraie, mă vei putea privi cum îmi rezolv problemele financiare . Plătesc facturile şi îmi depun bani în cont. Ştii tu, ăia pentru vacanţa minunată de la Paris la care tot visez şi pentru Aston Martin-ul Vanquish S Ultimate Edition, pe care sper să-l achiziţionez până la prima pensie. Tu o să-mi spui că ai o maşină nu la fel de scumpă dar destul de bună, iar eu o să mă aşez cuminţică în dreapta, asta până când o să ai şi tu nevoie de un şofer.


Acum, dacă o să ai norocul să “prinzi peştele de coadă” şi să mă întâlneşti, ai mare grijă pentru că m-aş putea plictisi foarte repede. Am nevoie constantă de afectiune exprimată prin toate modurile ce-ţi trec prin minte, de siguranţă şi suport moral la nevoie. Dacă te consideri capabil să îmi oferi aceste lucruri, poţi fi convins că vei primi dublu plus ceva dobândă.

Te aştept, dar nu acum. Când plin de vitalitate şi libertate vei alerga desculţ! Abia atunci…


Comentarii

Barbatul visurilor tale a spus…
Am luat la cunostinta.
Anyry a spus…
Bărbatule misterios,

e bine de ştiut!
Anonim a spus…
"Barbatule misterios", "femeia visurilor tale" etc etc. Tot ce pot spune e ca desi nu o cunosc prea bine si de foarte multa vreme, aceasta fata chiar are talent, iar dupa parearea mea ar merge o carte decat un blog, ca sa iasa si un ban din treaba asta. Spun asta pentru ca are un job relativ stresant pentru ca implica multe responsabilitati si multa activitate, si o vad la sfarsitul zilei cat este de obosita si nu are chef decat de un pat moale si liniste. Nu multa lume poate sa fie dedicata unui job si in acelasi timp sa scrie o mica "opera" pe un blog. ” Fiinţă suprapământeană” , desi suna ciudat expresia o cam caracterizeaza, desi nu multa lume ar fi de accord cu mine.
Morala este: NU CRITICA OMUL DUPA CUM ARATA SI MAI ALES DE LA PRIMA VEDERE si POTI INVATA CHIAR DE LA CEI LA CARE TE ASTEPTI MAI PUTIN.

gogo

p.s.: nu are rost sa-mi fac blog, pentru ca nu sunt multi oamenii care sunt de accord cu viziunea si principiile mele + plus ca nu stiu sa scriu..... am cam uitat :)
Anyry a spus…
Gogo, msic pentru comentariu si aprecieri :) Ti-am spus ca imi place ideea ta, cea de a scrie o carte si poate ma voi apuca cat de curand. Cat despre ceea ce public, nu prea conteaza cat de obosita sunt, atunci cand imi vine vreo idee sau gasesc un subiect interesant pur si simplu ma asez la computer si scriu iar somnul imi dispare relativ repede. Ca abia trag de mine sa ma trezesc de dimineata, asta este alta discutie :p. Stiu ca nu vrei sa-ti faci blog, dar o carte poti incepe sa redactezi si tu pentru ca se vede ca iti place sa iti publici parerile. Morala: POFTA VINE MANCAND! Eu de ex, incep mai greu primele doua fraze dupa care abia ma opresc si nu mai scriu decat atunci cand consider ca am aberat destul si devine plictisitor. Ca si acum :) Te mai astept prin ograda blogului meu cu drag!
Anonim a spus…
Pt.bucata cu care ai inceput``Desi nu te cunosc..iti dedic un cantec:
http://www.youtube.com/watch?v=fluYYJb1lAc
Pt faptul ca esti Pestiiti dedic un alt cantec:
http://www.youtube.com/watch?v=utnzzuVb5Ss
Te rog cauta pe cineva sa iti traduca si sa imi spui daca te-am ``citit``
P.S. Ar fi fost magic daca terminai acest post scriind numai ``Deşi nu te cunosc pentru că încă nu ne-am intersectat paşii``si adaugai niste poze ,fara personaje,care sa iti descrie sufletul...
Lucab
Anyry a spus…
Lucab,

Mulţumesc pentru recomandări! Să ştii că ai dreptate în legătură cu versurile din acele melodii :), deci... m-ai cam citit! Nu am găsit pe cineva care să mi le traducă, dar m-am descurcat. Am găsit versurile şi le-am tradus cu google translate. Câteva dintre pozele de aici http://anyrynasuk.blogspot.com/2008/04/just-relax.html s-ar potrivi cu finish-ul propus de tine :). Te mai aştept pe aici!
OjosDeCielo a spus…
Imi place, imi place mult!

Postări populare de pe acest blog

Zbangggggg!!!! Ouch....

Lansarea colecției Pandora Shine

Fluturași colorați